Publicatii


BINECUVÂNTATA POVARĂ A UCENICIEI


Cine- ar putea fi socotit
drept patronul spiritual al uceniciei
dacă nu Sfântul Apostol – din cei 70 de după cei doisprezece – Prohorus ?
Tânărul Prohor a fost acela care- a aşternut
peste pergamentele filacterelor înfăşurate în pânză de cânepă,
cu călimara de cerneală şi penele de pasăre la îndemână,
slovele Cărţii Sfinte ale Evanghelistului Ioan,
pe care le-auzea, în pustie, lângă peştera izolată, bătrânul,
şi pe care le desluşea dictate de la Domnul.

Învăţăcelul nu trebuia să facă altceva decât să transcie vorbele sfinte,
să ţină locul în curăţenie şi-n curăţie
şi să nu întrebe nimic.

Ucenicia înseamnă înâia pravilă într-o meserie.
Ea te învaţă să  înveţi, să asculţi şi să pricepi,
până când vei fi în stare să auzi tu însuţi,
şi să priveşti singur, înţelegând.

Nu e decât un drum mai scurt către măiestrie.
Nu ştii când vei ajunge, dar ucenicia te pregăteşte să începi.

Au existat şi există artişti care au preţuit atât de mult perioada de educare
şi deprindere a întrebuinţării uneltelor meşteşugului,
încât au dedicat acestei stări, pe  care şi-au dorit-o perpetuă,
pagini şi volume întregi, cu titluri inspirate de bucuria şi triumful ascultării,
cum ar fi „Ucenic la clasici”, carte scisă de către un romancier sexagenar.

Ucenicul vrăjitor din viziunea lui Goethe a rămas de-a pururi
nefericitul exemplu de ucenic neascultător care,
îndepărtându-se de învăţătura maestrului
sfârşeşte prin a crea tulburare şi disperare,
devenind el însuşi prima victimă a încălcării consemnului.

Ceea ce ucenicul află mult mai târziu
decât atunci când se revoltă împotriva asprelor precepte
la care-adesea e supus, ca o-ncercare,
e că ucenicia este o stare de graţie
pe care, cândva, de-şi iubeşte profesiunea,
va ajunge s-o regrete şi s-o dorească renviată.
Iar cu cât povaţa e mai greu de-ndeplinit
cu atât mai mult va fi de folos ascultătorului.
Aceasta e şi una din nesperatele răsplăţi ale muncii de creaţie :
Propria libertate se câştigă cu-atât mai deplin
cu cât povara lucrătorului e mai grea
şi cu atât mai îndestulătoare hrana ce va să vie
cu cât mai puţin şi mai amar e tainul de azi.                                     



          I. L., august 09